Cimitirul Vesel

Undeva in nordul Romaniei in tara Maramuresului se afla un mic satulet intr-un peisaj de vis pe nume Sapanta. Nimic deosebit la aceasta localitate fata de celelalte in afara de un singur lucru: Cimitirul Vesel. Ceea ce şochează intr-un mod placut privirea şi mentalul omului modern din zilele noastre  este destinaţia acestor monumente artefacte într-o necropolă ale cimitirului. Obişnuiti prin filiera dogmatismului creştin, cu o oarecare sobrietate ce îmbracă ritualul legat de înmormântare şi păstrarea memoriei unei personae decedate, oamenii din ziua de azi sunt prizonierii unor culturi aflate pe un alt palier istoric.

 

Cu greu îşi pot imagina occidentalii că în Europa secolului al XX-lea se manifestă intr-un fel comunitar un tip diferit de credinţă, gravată pe religia creştină, ca reminiscenţă a unor concepţii despre viaţă şi moarte demult apuse. Paradoxul „fenomenului Săpânţa” s-ar atenua mult dacă monumentele funerare ar face obiectul unei expoziţii itinerante prin marile galerii de artă de pe mapamond. Privitorii ar savura textele satirice şi ar admira inciziile multicolore laterale. Ar aprecia operele de artă de factură populară ca fiind de o originalitate dezarmantă. Scurt-circuitul mental s-ar produce în momentul în care li s-ar comunica faptul că toate aceste artefacte sunt componente ale unor monumente funerare ce împodobesc un cimitir din tara noastra. Întrebările ce ar urma unei asemenea revelaţii s-ar centra pe termenii: Teribilism? Kitsch? Marketing turistic? În 1935, când Ioan Stan Pătraş (1908-1977) a asamblat prima cruce de acest gen în cimitirul bisericii din acest sat, nici el, nici preotul şi nici localnicii nu au avut în vedere dimensiunea pe care o va lua industria turistică mondială în secolul al XXI-lea.

Dintotdeauna, expresia artistică a universului material maramureşean a secondat utilitatea obiectului. Ba mai mult, orice inovaţie şi nuanţă de originalitate trebuia fundamentată pe tradiţie şi acceptarea parerilor colectivităţii. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Cimitirului din Săpânţa. Apariţia acestui obiectiv pe harta Europei a prilejuit numeroase sondări ale credinţelor arhaice, atestate doar de studii de specialitate care citează izvoare istorice incerte. Astfel, s-a descoperit cu surprindere că populaţia din Maramureş a conservat, în memoria colectivă, concepţia potrivit căreia moartea nu este privită cu spaimă sau dispreţ, ci considerată un act firesc de integrare în lumea de dincolo. O lume organizată similar cu a noastră, unde strămoşii perpetuau aceeaşi organizare şi îndeplineau aceleaşi funcţii, practicând aceleaşi îndeletniciri. Erau fiinţe benefice, protectoare. De aceea, riturile funerare se desfăşurau aidoma banchetelor, cu veselie şi împăcare sufletească. La moartea celor proaspeti necăsătoriţi se organizau nunţi şi petreceri. Periodic, în cimitirele satelor îşi dă întâlnire întreaga comunitate, la „Sărbătoarea morţilor”, prilej cu care se aprind lumânări şi se consumă alimente şi băuturi peste morminte, dovedind încă o dată că între lumea celor vii şi lumea celor morţi se aşază un prag firav, abia perceptibil. Va prezentam mai jos cateva din celebrele texte de la cimitirul vesel din Sapanta

 

Vezi cele mai bune oferte de cazare:

infoturism.net

Daca v-a placut, va rurgam sa dati Share:Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Email this to someone
email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.