Manastirea Putna

Legenda spune ca decizia ctitoririi unui lacas de cult in aceasta zona a fost luata intr-o noapte intunecata pe cand Daniil Sihastru isi facea rugaciunile in chilia sa iar afara doar urletele ursilor si cel al lupilor se auzeau, ar fi sosit Stefan Cel Mare ratacit prin zona, el fiind plecat la vanatoare. Stefan Cel Mare i-ar fi cerut gazduire peste noapte lui Sihastru iar cu acesta ocazie(ei avand o discutie in taina) batranul sihastru i-a cerut voievodului sa ridice o manastire in frumoasa vale a Putnei “pentru ca Dumnezeu sa-I ajute la toate treburile lui”.

Dupa victoria cetatii clilia din anul 1465 voievodul Stefan cel Mare a hotarat sa construiasca manastirea Putna. Inceputul bisericii cu hramul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu sa realizat la 10 iulie 1466. Manastirea putna a fost construita pe dealul crucii acolo unde sa oprit sageata domnitorului Stefan cel Mare. Sageata a marcat pamantul care sustine si astazi biserica manastirii.
Istoria acestui voievod unic si diplomat prin excelenta este pastrata cu atentie in manastirea putna, acesta fiind situata la 70 de km de orasul suceava. In trecut in acest loc unde a fost cladita manastirea putna se afla o vatra sihastreasca bine organizata, coincidenta facand ca marele voievod sa contruiasca o manastire fara sa stie ca locul ales era unul sfintit. Pe aces pamant sfant au fost gasite 5 schelete in partea de sud de catre cercetatorii arheologici din anii 1980-1982. Descoperiile aduse de arheologi ne spun ca aceste cadavre au fost imormantate intr-un mod simplu ceea ce a scos la iveala ca aceste schelete apartineau unor monarhi care locuise aici anterior constructiei lui Sfefan cel Mare. Fapt doveditor ca inaintea ridicarii manastirii Putna de catre Stefan cel Mare pe acel pamant au trait monarhi este descoperarirea unei chilii sapate in stanca la 3 km distanta de manastirea actuala. Decizia ridicarii manastirii Putna nu a fost doar a voievodului Stefan cel Mare, el consultanduse cu sihastrul Daniil in chilia sapata in stanca si impreuna hotarand ridicarea manastirii. Constructia manstirii Putna a fost finalizata in anul 1469, imediat dupa facandu-se si sfintirea manastirii adica chiar in anul 1470.

Singura constructie care sa pastrat intotalitate inca de pe vremea voievodului Stefan cel Mare a fost turnul tezaurului. In acest turn Stefan isi pastra bunurile cele mai de pret in timpul bataliilor si navalirilor pagane. In zilele noastre incaperile renovate ale turnurlui pastraza carti bisericesti si manuscrise de mare valoare. Acesta contructie a domnitorului Stefan cel Mare nu este doar un lacas sfant ci si un centru de arta si cultura bine determinata.

Vezi cele mai bune oferte de cazare:

infoturism.net

Daca v-a placut, va rurgam sa dati Share:Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Email this to someone
email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.