PARIS

Paris, orasul romantismului, al artei si al bunului gust, isi intampina an de an zecile de milioane de turisti din lumea intreaga cu o serie de obiective turistice de exceptie care duc vizitatorii in lumea artei, a tehnicii, a frumosului si al exceptionalului.

Paris ramane in acelasi timp un oras al contrastelor, o metropola care impleteste vechiul si noul, bunul gust al operelor antice si ultra-modernismul tehnicii moderne, locatiile romantice cu zonele de aglomerare urbana, cartierele in care suna muzica veche si buna de la terasele pariziene cochete cu cartierele nou ridicate, intesate de cladiri de birouri din otel si sticla.

Obiective turistice care atrag zeci de milioane de vizitatori anual:

  1. Turnul Eiffel

Turnul Eiffel este cel mai important obiectiv turistic din intregul Paris si cel mai renumit. Faima sa a trecut granitele Frantei inca de la inaugurarea lui in 1889, cu ocazia Expozitiei Universale care marca 100 de ani de la Revolutia Franceza. La constructia Turnului Eiffel au depus efort 300 de muncitori care au inaltat constructia imbinand cele 15.000 de piese cu ajutorul a peste 2,5 milioane de nituri. Anual, Turnul Eiffel este vizitat de peste 5,5 milioane de turisti care, unii dintre ei, stau ore intregi la coada pentru a putea avea oportunitatea de a urca in el macar o data in viata.

  • Muzeul Luvru

Muzeul Luvru este un alt obiectiv turistic de exceptie al Parisului. Odata resedinta a regilor Frantei, palatul gazduieste acum lucrari de arta exceptionale, apartinand culturilor din intreaga lume, din perioade diferite. Printre cele mai renumite opere de arta expuse aici va veti bucura cu siguranta la vederea celei mai faimoase picturi din intreaga lume, Mona Lisa (La Gioconda), desavarsita de maestrul Leonardo da Vinci intre 1503 si 1505, dar si faimoasa sculptura Venus din Milo, realizata in Grecia antica de Alexandros de Antioch. La iesirea din Muzeul Luvru va puteti plimba prin Gradinile Tuileries (Jardin des Tuileries), care marginesc una dintre laturile cladirii. Gradinile Tuileries este de fapt unul dintre cele mai mari si mai frumoase parcuri din Paris, realizat de arhitectul peisagistic André Le Nôtre, cel care a realizat si gradinile de la Palatul Versailles.

  • Catedrala Notre-Dame

Catedrala Notre-Dame reprezinta un alt reper intre obiectivele turistice din Paris. Mareata, impunatoare, cu arhitectura sa gotica inconfundabila, Catedrala Notre-Dame dainuieste de sute de ani in inima Parisului, in Ile de la Cité, o insula aflata langa Sena. Constructia catedralei a inceput in anul 1163, pe vremea regelui Louis al IX-lea, insa regele nu avea sa-si vada niciodata planurile duse la bun sfarsit intrucat constructia a durat aproape 200 de ani, pana in 1345.

  • Bulevardul Champs-Élysées

Bulevardul Champs-Élysées este un must see pentru oricine ajunge in Paris. Impartit in doua, partea inferioara a bulevardului incepe de la Place du Concorde si trece pe langa un frumos parc, Jardin des Champs-Élysées. Partea superioara, care se continua pana la Arcul de Triumf, este una extrem de frecventata de turisti si localnici, intrucat aici veti intalni renumite magazine de lux, hoteluri, cafenele, restaurante, teatre si cinema-uri.

Vezi mai multe atractii in Franta:

Daca, odata ajunsi acolo, veti avea impresia ca ati mai vazut undeva structura bulevardului, sa nu va surprinda – la 25 iunie 1984 Ceausescu demara in Bucuresti proiectul construirii Bulevardului Victoria Socialismului, actualul Bulevardul Unirii, echivalentul socialist al Bulevardului Champs-Élysées, ale carui dimensiuni au fost depasite de catre varianta romaneasca.

  • Arcul de Triumf

Arcul de Triumf este un obiectiv turistic pe care il puteti admira si fotografia la capatul plimbarii pe Champs-Élysées, in Place de l’Étoile – impunator, monumentul aminteste tuturor de gloria armatelor franceze si constituie, la fel ca si in cazul Arcului de Triumf romanesc, reperul defilarii trupelor de Ziua Frantei, la fiecare 14 Iulie. Constructia Arcului de Triumf din Paris a fost ordonata de catre Napoleon dupa batalia de la Austerlitz iar piatra de temelie a acestuia a fost pusa in 1806; din pacate, Napoleon nu avea sa traiasca pentru a-si vedea opera definitivata, monumentul fiind terminat abia in 1836.

Monumentul are pe fatada figuri eroice care infatiseaza plecarea trupelor si intoarcerea lor victorioasa, iar in interior sunt trecute numele a peste 600 de generali si peste 100 de bataliI. La picioarele Arcului de Triumf s-a amplasat in 1921 Mormantul Ostasului Necunoscut, dedicat memoriei soldatilor francezi care si-au pierdut viata in Primul Razboi Mondial. In fiecare seara se organizeaza o mica ceremonie, la ora locala 18.30, in care soldatii francezi aprind simbolic flacara de la acest mormant.

  • Opera Garnier

Opera Garnier sau Palatul Garnier gazduieste Opera din Paris. De altfel, Opera Garnier era cunoscuta mai ales sub denumirea de Opera din Paris pana la construirea in 1989 a ceea ce cunoastem ca Opera Bastilia, pe locul faimoasei inchisori. Numele aminteste de arhitectul care s-a ocupat de proiectarea si ridicarea edificiului, Charles Garnier.

Opera Garnier este o constructie neo-baroca destinata gazduirii spectacolelor de opera si balet. Avand o capacitate de doar 2200 de locuri pentru un spatiu generos de 11 000 metri patrati, cladirea Operei aloca un spatiu important marelui foaier, acolo unde iubitorii spectacolelor de balet si opera pariziene socializeaza inainte si dupa spectacole. Cladirea a fost ridicata intre 1862 si 1875 intr-un stil extravagant. La intrare, coloanele sunt impodobite de sculpturi care reprezinta 8 figuri alegorice – Poezia, Muzica, Idila, Oratoria, Muzica, Drama si Dansul. In interior veti putea admira sculpturi ale lui Mozart, Rossini sau Beethoven, totul pentru a transpune inca dinainte de spectacol pe iubitorii de arta in lumea fascinanta ce urmeaza sa li se infatiseze odata cu ridicarea cortinei.

Vezi mai multe atractii mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.